După ce ProSport a semnalat în ediția tipărită din 30 decembrie că Steaua avea de achitat pâna la 31 decembrie 2010 suma de 100.000 de euro pentru transferul lui Gardoș, primarul Chiajnei a declarat pentru www.prosport.ro că nici până acum nu a primit suma cuvenită pentru transfer. „Domnule, e clar. Cei de la Steaua mi-au demonstrat că nu sunt de cuvânt. După ce în ProSport am semnalat că am de primit ultima rată din transferul lui Gardoș până pe 31 decembrie, Valeriu Argăseală m-a sunat pe 31 și mi-a spus să stau liniștit că îmi voi primi banii și să nu mai ies cu declarații prin presă. Ei bine, la două zile de atunci, evident că nu mi s-a mai dat niciun semn. Este păcat că un club de tradiția Stelei se pretează la așa ceva și nu poate să achite 130.000 de euro, căci despre suma asta este vorba. În aceste condiții, mâine, oamenii mei vor face petiție către FRF prin care Steaua să plătească și penalizări, iar Gardoș să revină la Chiajna”, a declarat Mircea Minea pentru www.prosport.ro
Mircea Minea a declarat că are oferte de la Liverpool și Panathinaikos pentru tânărul fundaș al Stelei: „Vreau să vă anunț pe această cale că echipele Liverpool și Panathinaikos îl doresc pe acest fotbalist”.
„Nu vrem să îi furăm șansa lui Gardoș de a juca la Steaua”
„Steaua mai are o singură șansă, dacă vine să discutăm despre penalitățile. Noi dorim să luăm vreo trei jucători de la ei. Nu vrem să îi furăm șansa lui Gardoș de a juca la Steaua. La anul vrem să promovăm și, poate, să jucăm în Liga Campionilor”, a spus Minea la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER